Zilele acestea am realizat ceva important. Mi-am dat seama că până și oamenii pe care la un moment dat îi invidiam sau displăceam duc o luptă în sufletul lor. Bineînțeles că am mai auzit asta și înainte, dar de data asta e diferit. De data asta, eu am făcut această realizare. Altfel se simte atunci când descoperi tu însuți ceva, față de atunci când ți se spune lucrul respectiv.
Așadar, fiecare duce o luptă. Fiecare plonjează printre insecuritățile sale, printre defecte, printre răutatea celor din jur. Și totuși, pe mulți dintre acești oameni îi văd râzând mereu. Nu cumva procedez și eu la fel? Nu cumva suntem mai asemănători decât credeam eu? E liniștitor și tulburător în același timp să mă gândesc la perspectiva asta.
Deoarece m-am dat cu un pas în spate, mi-am mai dat seama de un lucru. De sursa nefericirii mele. Și de unde provine oare nefericirea asta? Tot de la mine, evident. Doar că de data aceasta, și cei din jur au avut o contribuție. Dar vina e a mea, pentru că m-am lăsat de atâtea ori deoparte. Acum mi-am dat seama, și e în regulă. Știu ce am de făcut.
Mi-am dat seama de faptul că e în regulă să fiu supărată pentru anumite lucruri pe care le fac oamenii. Chiar și aceia care mai apoi îmi spun că sunt paranoică, exagerez și nu am de ce să mă supăr. Mi-am dat seama de faptul că nu ei decid ce mă rănește și ce nu. Chiar și cu riscul de a fi „special snowflake”, chiar și cu riscul de a începe să pierd oameni din jurul meu, chiar și cu riscul de rămâne singură, de această dată voi rămâne tare pe poziții.
Nu e un nou început, dar e o schimbare. Iar o schimbare e întotdeauna binevenită pentru mine. Chiar și cele care nu-mi par benefice la început.
ziduldeclestar 