Revin cu gânduri scrise după luni întregi de zbucium, luni în care am simțit mai mult decât oricând că nu-mi găsesc locul, că sunt stingheră oriunde m-aș duce și că nu mă cunosc cu adevărat.
După tot acest timp, aș putea spune că mă cunosc îndeajuns de bine încât să știu că mereu vor fi părți noi de descoperit din mine și lucruri de care nici nu credeam că sunt capabilă să le fac sau simt.
Timpul trece, iar acest lucru reprezintă atât o alinare, cât și o povară. Am descoperit că, deși e mai ușor să-l las să treacă peste momentele grele, e mult mai productiv să-l folosesc în avantajul meu, căci el trece și nu se mai întoarce.
Mereu am trăit așteptând ceva: un eveniment, un anotimp, o zi, un moment. Încă mai tind să fac asta, nu voi nega, însă învăț ușor-ușor să prețuiesc fiecare moment sau să îl iau așa cum vine.
Odată cu trecerea timpului, realizez că nu datorez oamenilor atât de mult pe cât obișnuiam să cred, sau că, din contră, unor oameni le datorez mult mai mult decât aveam impresia. Prin asta am ajuns să mă simt mult mai liberă și să nu mai pun atât de mult la suflet părerile altor oameni, fie ei apropiați sau nu, căci se întâmplă uneori ca oamenii să-ți vrea binele, dar să nu știe exact în ce constă acesta pentru tine.
Încrederea în oameni îmi e din ce în ce mai mică, însă oamenii încă mă mai surprind prin bunătatea lor, de aceea îi iubesc și continui să cred că sunt preponderent buni. E adevărat și că păstrez distanța mult mai mult față de ei acum, fără să mai simt nevoia de a mă împrieteni cu toți sau a le mai oferi gratuit șanse. Iubesc oamenii, într-adevăr, însă prefer s-o fac de la distanță, căci mă fascinează și obosesc în egală măsură, balanța chiar tinzând să încline către cea din urmă.
Sistemul meu de „fără așteptări” e încă în picioare și funcționează, chiar dacă realizez că și acest mecanism de autoapărare va înceta la un moment dat să mai fie productiv.
Datorită ultimelor luni, am învățat să-mi redeschid inima și să-i mai dau o șansă la fericirea de care se îndoia cu atâta patimă în urmă cu aproape un an. Am învățat că, în ciuda aparențelor, doi oameni diferiți se pot întâlni la mijloc atunci când chiar își doresc, și că prin diferențe înveți cele mai multe lucruri.
2018 a fost un an extrem de solicitant pentru mine din toate punctele de vedere, însă a fost, în același timp, anul în care am învățat cele mai multe lucruri atât despre mine, cât și despre viață.
Deși mi-am găsit răspunsul la o sumedenie de întrebări, încă mai sunt multe ale căror răspunsuri se lasă căutate și pe care sper să le aflu ușor-ușor, pe măsură ce viața îmi va crea și mai multe mistere de elucidat.
ziduldeclestar 