Copil, copil…

Salut! Sunt Betty și sunt un copil mare.

Sunt copilul ăla care se supără dacă la radio e piesa ei preferată, și o schimbi. Sunt copilul ăla cu care, dacă nu dansezi atunci când apare o piesă frumoasă, se bosumflă și nu-ți mai vorbește toată seara. Sunt copilul ăla care a plâns la „Frumoasa și Bestia” până n-a mai putut, pentru că e povestea ei preferată și Emma Watson arată minunat. Sunt copilul ăla care-și împarte cartofii prăjiți cu oamenii din jur, pentru că ce rost are să mănânci dacă o faci de unul singur? Sunt copilul ăla care ține la mărunțișuri, și păstrează și o frunză pe care o primește, pentru că reprezintă o amintire.

Am propriul caiet de amintiri pe care am lipit chiar și ambalajele de la bomboane, și îmi amintesc de la cine am primit fiecare bomboană și în ce context. Pe cuvânt de cercetaș. Când văd pisici, trebuie neapărat să le smotocesc, deși mai mereu fug de mine și de entuziasmul meu uriaș.

Cum adică poți mânca o înghețată fără să te mânjești pe față? Sau să auzi o piesă care-ți place fără să începi să cânți. E inadmisibil! Lăsați copilul să se desfășoare! Betty copilul zburdă liber pe pajiștile minții mele. Copilul ăsta mă face mereu să cred în oameni, chiar și după ce aceștia s-au dovedit a nu fi ceea ce par. El mă face să iubesc și să iert oamenii, chiar dacă temperamentul meu coleric mă împiedică s-o fac cu toți. Tot acel copil mă face să alternez playlisturile mele cu piese atât din 2017, cât și din 2007. I REGRET NOTHING!

Oriunde mă voi afla, oricât de mult timp va trece, copilul acesta va rămâne cu mine, ca parte a unui întreg. Doar cu el pot fi întreagă. Fără copilărie, unde mai stă frumusețea vieții? Ar fi știrbită de realitatea profundă și deseori nedreaptă. Doar copilul din oameni ridică spiritul și împrăștie praful magic atât de necesar vieții. Praful magic luat din basmele copilăriei.