Am atât de multe gânduri învălmășite, că nici nu știu cum să le aștern aici. În ultimul timp am scris mai mult ca înainte, și totul se datorează faptului că nu trec prin cea mai bună perioadă a mea.
Am realizat că nefericirea mi-o induc singură din cauza lipsei de încredere de sine. Nu știu unde a dispărut, dar mă simt mai vulnerabilă ca oricând. Mă urăsc pentru că sunt slabă. Mă urăsc pentru că îmi pasă. Mă urăsc pentru fiecare mesaj la care am răspuns deși nu ar fi trebuit, pentru fiecare moment în care mi-am permis să fiu needy, dar mai ales pentru că am lăsat garda jos.
Am dărâmat zidul, pentru că nu știu când să mă opresc. Nu știu ce înseamnă gri. Încerc să-l construiesc la loc, însă nu știu în ce măsură voi reuși. Mă simt copleșită. Și singură. Atât de singură. Mă simt vinovată pentru că îmi doresc suport emoțional din partea oamenilor care probabil că au aceeași nevoie de el ca și mine. Nu se învârte totul în jurul meu, așa că am ales să nu-l cer. M-am condamnat singură, și nu am dreptul să mă plâng. Dar e blogul meu și măcar atât pot face pentru mine.
Prea puternică pentru a plânge, prea slabă pentru a trece peste. Sunt prinsă între ciocan și nicovală. Prea distantă sau prea lipicioasă. Prea atentă sau prea aeriană. Prea nepăsătoare sau prea emoțională. Nu mai știu ce e stăpânirea de sine. Nu o mai am. Nu mai am simțul măsurii. S-a pierdut. Nu mă mai am pe mine. Nu mai cred în oameni. Nu mai cred în mine.
Ce s-a întâmplat, Betty? Vorbește cu mine, căci nici măcar eu, conștiința ta, nu mai înțeleg de unde să te iau și unde să te pun. Ești ok? Ai nevoie de ajutor? Că sunt aici. Mereu voi fi aici. Dintre toți oamenii, eu rămân cu tine. Indiferent de ce va fi. E un blestem și o binecuvântare deopotrivă, știu, însă nu le poți avea pe toate, copil naiv. S-au dus zilele în care simțeai că poți zbura și că toate planetele se aliniază pentru a te face pe tine fericită, copil egoist.
Poate că nici nu m-am născut să fiu fericită… Poate că nestatornicia mă va urmări toată viața. Poate că voi fugi mereu de ceva, sau voi fi mereu nefericită cu mine. Poate că așa mi-e dat să trăiesc. Poate că atunci când voi afla cu adevărat, va fi prea târziu.
ziduldeclestar 